Sat. Sep 26th, 2020

Golul.eu

Cele mai noi informatii din fotbal

Mititelu, in scandal cu familia Balaci. Reactia Lorenei

3 min read

Universitatea Craiova este una dintre echipele care au avut cel mai mare ghinion atunci cand vine vorba despre procesul de reinfiintare al echipei. Spre deosebire de formatii precum Petrolul Ploiesti, Farul Constanta, Universitatea Cluj, FC Arges Pitesti, identitatea Stiintei este revendicata de catre doua formatii. Cea din Liga 1, CSU Craiova, care a primit, in timp, dreptul de a purta numele in competitiile interne si europene, cea despre care se spune ca ar fi sustinuta de catre Municipalitate. Si cea care a reusit, recent, promovarea in Liga 2, FC Universitatea Craiova, echipa reinfiintata de Adrian Mititelu dupa ce cealalta echipa “resurgenta” a Craiovei a intrat in faliment. Inca nu se stie clar care dintre acestea este succesoarea Stiintei, insa, suporterii, care la inceput erau in marea majoritate de partea lui Mititelu, au inceput sa sustina clubul din Liga 1. Mai ales ca clubul Municipalitatii juca pe Oblemenco, se califica in cupele europene si lupta la castigarea campionatului. Pe cand Craiova lui Mititelu, inca dinainte de dezafilierea din 2011, se scufunda intr-o mediocritate lucie. O mediocritate in care echipa avea trei obiective: Cupa, campionatul si evitarea retrogradarii. 

9 ani mai tarziu, Mititelu, iesit de vreo doi ani dintr-o operatie de liposubtie care l-a facut slab pentru prima oara de cand e cunoscut de presa sportiva, inca se chinuie. Craiova lui Mititelu a fost bagata in Liga 2 si in 2013, dupa ce tot scandalul cu dezafilierea a obligat FRF sa-i acorde un loc direct in al doilea esalon. Luand in considerare faptul ca echipa era in Liga 1 cand a fost dezafiliata prin decizia FRF si LPF. Mititelu a reusit sa falimenteze echipa dupa doar un an. 

Asta ca sa se intoarca in 2017, s-o ia de jos la propriu, si sa ajunga inapoi in Liga 2 dupa ani de zile. Amuzant e felul in care Mititelu reuseste sa ramana un personaj controversat. Un personaj care, aparent, isi bate joc de istoria clubului a carui identitate o revendica. 

“Haideti sa separam fotbalistul Balaci de omul Balaci, imbibat in alcool ani de zile”, a fost un mesaj pe care Mititelu l-a postat pe Facebook, scris gresit gramatical. Referirea la Ilie Balaci, trecut in nefiinta, si la obiceiurile sale a dus la un adevarat scandal in Banie. 


”Individul care comenteaza in poza de mai jos dorea sa puna numele tatalui meu stadionului pe care il construieste… si noi chiar ne gandeam sa ii am drept de folosinta gratuit! Acest Mihai Viteazul fara sabie si fara cal, odata descalecat in Liga 2 se simte dator sa stearga pe jos cu istoria Universitatii, cu legendele ei … si pentru ca lui tata nu puteau sa ii scrie pe mormant cum i-au scris lui Cartu pe gard, ca deh, e pazit cimitirul, a simtit ura viscerala cum ii arde venele si a comentat pe facebook.

Da-i bice Adriane, nu te lasa, baga si la tata un graffiti pe mormant, ca tu asa stii sa respecti legendele…Voi daca ati fi in locul mamei mele, al surorii mele si al meu ce ati face?”, este mesajul postat de Lorena Balaci pe contul ei de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved.